duminică, 29 mai 2011

Schitu Strunga-Dobrogea


 Căutând ruinele unei cetăţi în zonă, am întâlnit indicatorul de pe marginea drumului, ce te îndrumă spre acest lăcaş de rugăciune. Ne-am spus să oprim câte-va momente . Ajunşi la schit am văzut trecutul şi prezentul împletindu-se armonios. Am avut norocul să ne întâmpine Maica Stareţă Filareta, spunându-şi simplu păcătoasa Filareta, s-a oprit din treburile ei zilnice pentru a ne explica cu o voce blândă istoria acestui loc.
 Dobrogea-Scythia Minor în vremuri îndepărtate a fost aleasă de Sf.Andrei pentru a-şi exercita misiunea sfântă. Lucrarea Sf. Andrei alături de cele ale urmaşilor săi Cuviosul Gherman, Sf. Ioan Casian, Episopii Bretanian şi Teotin au zidit credinţa pe aceste meleaguri timp de 2000 de ani.
 Satul Strunga este aşezat la 5 km depărtare de comuna Oltina şi la 8 km de localitatea Băneasa. În trecut se numea Câşla şi a fost înlocuit cu numele Strunga, adică satul înconjurat de trei dealuri, ca şi o strungă de oi.
 Din bătrâni se spune că la început,în acest sat au fost câţiva bulgari cu turme de oi. După 1877 sau retras în sate învecinate iar în locul lor au venit tineri din Oltina. Tot bătrânii spun privitor la casa de rugăciune că la început, prin anul 1836 a fost construită din nuiele şi stuf. În jurul anul 1934 a fost demolată, construindu-se actuala casă de rugăciune pe vechea fundaţie. Deasemenea au fost păstraţi şi cei doi stâlpi ce veghează intrarea în bisericuţă. Micuţă la înălţime şi fără picturi pe pereţi, deoarece pe timpul ocupaţiei otomane, bisericile nu puteau fi pictate sau construite mai înalte decât un călăreţ călăre pe cal. Candelele din casa de rugăciune ard încontinuu nestingandu-se niciodată, luminând calea credincioşilor cei trec pragul.
Biserica veche are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica noua care este încă în construcție, are hramul Buna Vestire și binecredinciosul Împărat Iustinian.
 Aceste informații şi multe altele, le puteţi afla de la Maica Stareţă Filareta, cea care-şi spune simplu, păcătoasa Filareta. Dacă sunteţi prin zonă, opritiva câteva momente şi în acest loc. Cu siguranţă nu veţi regreta.












Măicuțele spun ca din icoana mare, a curs mir  vreme de trei săptămâni.
Maica Filareta  daruieste lui Gabriel o floare de salcâm.


11 comentarii:

  1. O zona foarte frumoasa iti multumesc din suflet ptr aceste poze ...binenteles imi aduc aminte de locul unde am copilarit......Doar tu puteai sa faci un gest asa maret.. cu respect..Balan...

    RăspundețiȘtergere
  2. Data viitoare te iau si pe tine :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant, nu am fost niciodata in aceasta parte a Dobrogei, adica prin satele sudice.
    Multumesc pentru comentariu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi eu îţi mulţumesc pentru vizită. Îţi doresc să ai o zi bună.

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos loc. M-ai făcut curioasă. Sigur am să ajung în zonă, să stau de vorbă cu Maica Filareta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cuvintele rostite de Maica Filareta îţi ajung în suflet. Aşa am simţit eu. Mersi pentru vizită.

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumos şi interesant :)Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulțumesc Ishtar. Ești drăguță

    RăspundețiȘtergere
  9. la schitu strunga asta de care vorbesti locuieste bine mersi si ii place tare al cu coarne..stareta,protosul si escrocul Balaban Mihai spala bani prin manastire. structura bisericii este vai mama ei- nu este respectat proiectul care a fost avizat spre neschimbare PT SI DDE- ceea ce deja este o contraventie..ce sa mai..pe proiect este ceva iar in fapt este cu totul altceva.turla mare poate sa cada oricand daca nu este consolidata,fundatia este pe pietre desi in proiect are o armare puternica,stalpii sunt strambi,se vede fierul peste tot...astia s calugari?astia se roaga pentru noi? beau suc,bere,joaca carti cu muncitorii si dorm cu ei laolalta? hmmm....vai de cine nu crede..pacat...nu m-as fi gandit ca exista asa ceva tocmai acolo..niciodata...

    RăspundețiȘtergere
  10. Aş fi putut şterge postarea dar nu am făcut-o deoarece cred cu tărie că fiecare om are dreptul la opinia lui.Acesta este un simplu blog în care postez poze cu locuri pe unde ajung prin Dobrogea,locuri de care unii dobrogeni poate că nici nu au auzit. Totuşi dragă domnule anonim sau doamnă,ce spuneţi dumneavoastră ţine de competenţa Poliţiei şi vă sfătuiesc să mergeţi să reclamaţi faptele pe care le descrieţi mai sus. Vă doresc o zi bună. Doamne ajută !

    RăspundețiȘtergere
  11. imi pare rau ca poate ti-am schimbat parerea despre acest schit..e mare pacat ce se intampla acolo.ca tine si ca multi altii am crezut si eu.si acum mi se pare un vis urat.problema este ca ei sunt pe mana cum se zice cu protopopul si episcopul...cica teodosie nu ar sti..si politia de p-acolo cred ca stie de faptele astea..ms orikum ca ai publicat mesajul.credetinu credeti,eu zic adevarul,desi e groaznic...asta este...maaare pacat.Mesajul asta este pentru tine. drept..explicatie a ceea ce am spus mai sus.pozele sunt foarte frumoase,felicitarile mele..:)mult succes in continuare..:)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...