luni, 28 mai 2012

Ansamblu rupestru Basarabi- Constanța

Parcă și văd autocarul cu turiști, să zicem străini, de vârstă 60+, cum sunt marea lor majoritate, umblând de colo colo prin bălăriile din jurul clădirii de protecție, încercând să smulgă o fotografie, prin ferestrele cu geamuri sparte și gratii ruginite..... 
 Situl arheologic se situează la 15 km de litoralul Mării Negre, pe malul drept al Canalului Dunărea- Marea Neagră, localitatea Murfatlar ( Basarabi ). Este alcătuit din camere și galerii, săpate în dealul de cretă din apropierea carierei. A fost descoperit pe 11 iunie 1957 în urma lucrărilor de extindere a carierei. Bisericile, denumite simplu, B1, B2, B3, B4, așteaptă încă să ne dezvăluie din secretele lor milenare, deranjate doar de câte un "ion" mândru de numele lui. 
  În opinia unor cercetători, acest complex a adăpostit prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri de pe teritoriul României. Datarea sitului arheologic făcându-se pe baza unei inscripții din naosul bisericii B4, leat 6500, adică anul 992. Acest lucru nu are prea mare importanță în ochii celor în măsură să facă ceva și acest loc sfânt, zace în paragină, ca de altfel majoritatea obiectivelor istorice. 








Si bineînțeles, semnătura lui "ion"ce apare peste tot, din cele mai vechi timpuri...




duminică, 20 mai 2012

Geamia Abdul Mecid din Medgidia

Monument istoric și de arhitectură religioasă, construit în perioada 1859-1865 de guvernul otoman, în cinstea sultanului Abdul Mecid, ce a domnit între anii 1839-1861. Construcția este executată din piatră de calcar fasonată manual, materialul din lemn, fiind adus din M-ții Liban. Are formă pătrată, 20/20m, minaret înalt de 25m, cu scară interioară în spirală și terasă circulară în partea superioară. Interiorul este neschimbat de la construcție și păstrează în original, toate detaliile.
România/ Medgidia/ Dobrogea









vineri, 18 mai 2012

CASA CU LEI din Constanța


Construită între anii 1892-1902 din dispoziția armatorului armean Dicram Emirzian, este situată în localitatea Constanța la intersecția străzilor Dianei cu N. Titulescu, zona peninsulară. De-a lungul timpului edificiul a fost utilizat în mai multe scopuri: sediu de banca, locuință a fiului armatorului Dicram Emirzian, închiriată și într-un final, naționalizată. Restaurant Casa cu lei din anul 1977.
În prezent, o ruină ce așteaptă ca proprietarul actual, să investească câțiva bănuți în ea, pentru a redeveni la splendoarea de altădată.







marți, 15 mai 2012

Campionatul Național De Atletism Pentru Copii- Etapa Județeană

Imagini dintr-o Duminică liniștită- 13.05.2012

Săritura în lungime, fete și băieți
40 MP
Lungime
Emoții înainte de sărituri
50 MG
50 MP
50 MG
Încălzirea de la 50 MP
Start 50 MP
Încălzirea de la 50 MG
Start 50 MP
50 MP
In ordinea sosirii 50 MP
Finish 50 MP
Rezistență   500 M
Rezistență   500 M
Ședința cu copii și părinții
Premierea
Antrenori și copii

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...