Parcă și văd autocarul cu turiști, să zicem străini, de vârstă 60+, cum sunt marea lor majoritate, umblând de colo colo prin bălăriile din jurul clădirii de protecție, încercând să smulgă o fotografie, prin ferestrele cu geamuri sparte și gratii ruginite.....
Situl arheologic se situează la 15 km de litoralul Mării Negre, pe malul drept al Canalului Dunărea- Marea Neagră, localitatea Murfatlar ( Basarabi ). Este alcătuit din camere și galerii, săpate în dealul de cretă din apropierea carierei. A fost descoperit pe 11 iunie 1957 în urma lucrărilor de extindere a carierei. Bisericile, denumite simplu, B1, B2, B3, B4, așteaptă încă să ne dezvăluie din secretele lor milenare, deranjate doar de câte un "ion" mândru de numele lui.
În opinia unor cercetători, acest complex a adăpostit prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri de pe teritoriul României. Datarea sitului arheologic făcându-se pe baza unei inscripții din naosul bisericii B4, leat 6500, adică anul 992. Acest lucru nu are prea mare importanță în ochii celor în măsură să facă ceva și acest loc sfânt, zace în paragină, ca de altfel majoritatea obiectivelor istorice.
Si bineînțeles, semnătura lui "ion"ce apare peste tot, din cele mai vechi timpuri... |
Imi pare rau ca nu se poate vizita. Vazusem un documentar la Realitatea TV si mi se paruse foarte interesant. Drept urmare, am fost si eu in toamna lui 2009 si tot nu se putea vizita. Vad ca nu s-a schimbat situatia. Din pacate. Este un obiectiv deosebit si merita promovat.
RăspundețiȘtergereTrec mereu pe acolo cu speranța ca voi găsi deschis :). Nu am avut șansa asta pana acum (:. Mai încerc.
ȘtergereInteresant! Stiam de acest ansamblu, dar nu am oprit masina in acel loc. Este un loc bun de vazut! Pacat ca nu i se face mai multa publicitate.
RăspundețiȘtergereNu sunt bani... decât pentru terenuri de sport, bazine de înot sau ca sa fim în ton, pentru afișe electorale.
Ștergere